Spectacol aniversar al Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei” din Tulcea, la împlinirea a 20 de ani de existență, 9/10 decembrie 2017

„NUNTĂ MARE, DOBROGEANĂ, CU ALAI TOT PE SPRÂNCEANĂ!”

 

Viața  unui om începe odată cu nunta părinților săi! Căci, la acest eveniment unic, unde se adună tot neamul și toți cei apropiați, și el, viitorul copil, este prezent, sub forma aparent volatilă, dar de neînduplecat, a gândului. Mama sa îl poartă întâi în gând și abia apoi în pantece și chiar nuntașii au grijă să le ureze mirilor „casă de piatră”, ceea ce nu înseamnă – spun etnologii – adăpostul în care vor locui și familia pe care și-o vor întemeia, ci chiar „casa” copilului, cea care trebuie să fie zdravănă, sănătoasă. Fără copii, sufletele părinților se pierd și nu mai ajung în vecia lumii de sus, iar comunitatea piere, sterilă, împuținând și sărăcind lumea de jos. Cu nunta părinților, deci, începe Povestea Omului în cultura tradițională și, fiind atât de importantă, ea este prin tradiție complexă, cu rosturi și personaje strălucind doar în acest moment. Căci este acest moment unul de grație, în care doi membri ai comunității urmează să-și schimbe starea de tineri necăsătoriți în starea de bărbat și femeie, apți, îndreptățiți și chemați să aducă alți oameni pe lume. Transformarea se face printr-o taină, cea a  căsătoriei, acesta fiind momentul în care părinții și socrii celor doi miri se prezintă în fața divinității spre a da seamă de propriul trecut, iar nașii vin, tot în fața divinității, să pună chezășie pentru cei doi în viitor cu viața lor de oameni de omenie.

În Dobrogea, zonă etnofolclorică atât de bogată, ceremonialul nunții, aidoma în fond celor din alte zone etnofolclorice românești, prezintă specificități pe care suntem bucuroși să le aflați sau să vi le reamintim prin acest spectacol, nu o nuntă dobrogeană în integralitatea ei, ci doar principalele ei secvențe. În această seară vor fi toți aici prezenți, căci au ieșit din raftul prăfuit și aparent uitat al unor mii de ani și mirii, și socrii, și nașii, și vorniceii și lăutarii și toți nuntașii unei splendide tradiții  purtând la vedere și în adânc semnul imprescriptibil al unicității. Îi veți privi și vă veți bucura împreună cu ei de speranța unui viitor fericit, dar, după ce cortina se va lăsa, ei se vor retrage în lumea umbrită a raftului lor. Dumneavoastră, însă, plecând din sală, să nu îi uitați și să îi purtați alături, prin lumea de azi, ca pe niște neamuri, pentru că așa și este: neamuri suntem! Căci fiecare dintre noi ne aflăm în capătul de sus al unui lung șir de descântece și rugăciuni rostite în gând de mii și mii de mirese: „Lună, Lună, Doamnă bună!/ Ia brâul meu/ Și fă-l șarpe de aur,/ Laur-balaur,/ Și trimite-l peste nouă țări și nouă mări,/ Să-mi cate și să-mi aducă în casă/ Copilul dorit,/ Cu genele lungi,/ Cu gura plină de miere!” (din CARNET DE SALĂ, 9-10decembrie 2017)

MOMENTE DIN SPECTACOL (FOTO/VIDEO)

1. Bărbieritul mirelui
1. Bărbieritul mirelui
2.Joc în deschiderea nunții
2. Joc în deschiderea nunții
3.Împodobitul bradului
3. Împodobitul bradului
4.Joc Gârliceanca
4. Joc Gârliceanca
5.Joc țigănesc 1
5. Joc țigănesc 1
6.Joc țigănesc 2
6. Joc țigănesc 2
7.Orchestra ansamblului într-un microrecital
7. Orchestra ansamblului într-un microrecital
8.Joc armânesc alături de melodie interpretată de solistul Costel Atanasof
8. Joc armânesc alături de melodie interpretată de solistul Costel Atanasof
9.Soliștii grupului vocal (de la stânga spre dreapta): Georgeta Nichifor, Laura Feraru, Răzvan Poșchină și Petruța Ecaterina Buță
9. Soliștii grupului vocal (de la stânga spre dreapta): Georgeta Nichifor, Laura Feraru, Răzvan Poșchină și Petruța Ecaterina Buță
10.Joc Sarba de la Oltina
10. Joc Sarba de la Oltina
11.Nașa îi aduce mirelui mireasa
11. Nașa îi aduce mirelui mireasa
12.Joc Baicoliu
12. Joc Baicoliu
13.Nașul cinstind mesenii în timpul jocului
13. Nașul cinstind mesenii în timpul jocului

 

15.Joc 4
15. Joc 4
16.Nașii, socrii și soliștii salutând publicul, în final
16. Nașii, socrii și soliștii salutând publicul, în final
17.Grup de nuntași alături de miri primind aplauzele publicului
17. Grup de nuntași alături de miri primind aplauzele publicului
18.Sala aplaudând artiștii. Primarul Municipiului Tulcea se îndreaptă spre scenă
18. Sala aplaudând artiștii. Primarul Municipiului Tulcea se îndreaptă spre scenă

 

 

19.Coșuri de flori oferite de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea
19. Coșuri de flori oferite de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea

 

PERSONAJELE

MIREASA                   – Mihaela  ILAȘI

MIRE                           – Nicușor  ZIMCENCU

20. Mirii și nuntașii (dansatorii ansamblului)

NAȘA                          – Teodora  DOCIU

NAȘ                             – Ioan  CHIRIAC

SOACRA MARE        – Geogeta  NICHIFOR

SOCRU MARE           – Pr. Mihael  Marian  MIHAI

SOACRA MICĂ         – Elena  ANASTASE

SOCRU MIC              –  Petru  ȚINCOCA

21. Nașii și socrii

 

VORNIC 1                  – Marian  COMAN

VORNIC 2                  – Cătălin  TĂNĂSUICĂ

           VORNIC 3                  – Gabriel  URSU

TEXT  ȘI  SCENARIU

Theodor  VASILESCU,

22. Theodor Vasilescu, la lucru!
22. Theodor Vasilescu, la lucru!

REGIA  ARTISTICĂ  și COREGRAFIA

Theodor  VASILESCU 

Ștefan      COMAN

23. Ștefan Coman, la lucru!

CONDUCEREA  MUZICALĂ 

– Aurelian   CROITORU

24. Aurelian Croitoru, la lucru!

CÂNTECELE  VOR  FI  ADUSE  ÎN  SCENĂ  DE

  Costel  ATANASOF

Petruța  Ecaterina  BUTĂ

Laura  FERARU

Georgeta  NICHIFOR

Răzvan POȘCHINĂ

25. Soliștii vocali (de la stânga spre dreapta), rândul întâi: Petruța Ecaterina Buță, Georgeta Nichifor, Laura Feraru; rândul al doilea: Costel Atanasof, Răzvan Poșchină.

 

NUNTA  VA  FI ANIMATĂ  DE  DANSATORII:

Eduard  ARTAMON

 Maria  ASLAN

 Cătălin  CERȘEMBA

Marian  COMAN 

Mirela-Elena  COMAN

Daniel  CORCIOVEI

Andra-Uliana  CONDREA 

Mihaela ILAȘI

Daniela  JIPA

Gabriela  LICENCU

Petrișor  MURAVELI

Elena  NICHIFOR  

Ionuț  NISTOR

Anița  NIȚĂ

Iulian  ODICA

Romina Iuliana PASCALE VELICHE

Cristian-Bărbuță  PAVEL

Geanina  STAN

Cătălin TĂNĂSUICĂ

Chivuța Ramona TĂNĂSUICĂ

Florina-Ancuța  URSU

Gabriel URSU

ALAIUL  DE  NUNTĂ  VA  FI  ÎNSOȚIT  DE  ORCHESTRA  ANSAMBLULUI

Gabriel-Valentin  ANDREI

Daniel  APOSTOLATOS

Lăcrămioara  CHIRIȚĂ

Rolan  Ștefan  CHIRIȚA

Nicolae   IFRIM

Marin  ION

Marius-Dobrinel IORDAN  

Florică  LABEȘ  (corepetitor).

Nicoleta  LUNGU

Ana  MARCOCI

Stefan   MINCA

Claudiu- Bogdan   PASCALE

Alexandru  SAVA

Ionuț  STINGHERU

Mihai  ZAHARIA

 

26. Orchestra

AU  SUSȚINUT  DIN  CULISE 

secretar literar   – Constantin  Daniel  ARHIRE

mașinist – Neculai  BĂDĂRĂ

operator imagine   – Iulian  CIUNGU

șofer  – Nicolae  DIMA  

electrician – Laurențiu EFDOCHIM  

recuziter – Ionel  FOLEA

tehnoredactare  – Iuliana   GHEORGHEVICI

șofer  – Cusurcă MARIAN

croitor – SIlvica  – MOCANU  

maestru sunet – Niculiță  NAUM

impresar   – Aneta  NICULESCU

supraveghetor  sală– Rodica PASCALE

regizor scenă   – Laura  Teodora  POP

administrare  – Valerică   TĂNASE     

27. Au pus umărul și au susținut din culise

 

 

 

 

Leave Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.