Ansamblul „Baladele Deltei” – participă la Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” de la Sibiu

În perioada 27-29 noiembrie Ansamblul Artistic Profesionist ”Baladele Deltei”  va lua parte la a -XXI-a ediție a Festivalului Național de Folclor ”Ioan Macrea” de la Sibiu.

Festivalul „Ioan Macrea” propune trei zile de cântec și joc popular de pe întreg cuprinsul României, la care își dau întâlnire sute de artiști. Manifestare de prestigiu este dedicată celui care, în urmă cu 75 de Ani, a întemeiat Ansamblul Junii Sibiului.

În cadrul festivalului , Ansamblul Artistic Profesionist ”Baladele Deltei” va prezenta un deosebit program artistic, menit să încâte publicul prezent și să prezinte Dobrogea cu cinste și onoare ducând prin cântec și dans mesajul  dobrogenilor la acest mare festival, dar și acum în prag de 1 decembrie, când sărbătorim 101 ani de la Marea Unire.

 

Programul artistic al Ansamblul Artistic Profesionist ”Baladele Deltei” va cuprinde :

 

-Călușul Dobrogean-Călușul Dunărean

 

 Desprea cest Căluș dobrogean din satul Zorile, județul Constanța, montat la Tulcea în luna octombrie a anului trecut, maestrul emerit Theodor Vasilescu afirma că „are o personalitate coregrafică deosebită față de rudele sale din ariile de nord – vest ale Munteniei. Caracterul deosebit nu se referă la dinamismul mișcărilor, care este același, nu se referă la aspectele cinetice care, fără să fie identice, sunt asemănătoare. Personalitatea Călușului Dunărean se referă la aspectele stilistice concretizate în poziția uneori tensionată a corpului, la stilul pașilor și mișcărilor în spațiu și mai ales la faptul că multe din figuri se petrec în poziții în care corpul este alungit pe sol”. Toată această unicitate coregrafică va fi prezentată  în cadrul Festivavlului ”Ioan Macrea” de la Sibiu.

 

-Secvențe din spectacolul „Nuntă Mare Dobrogeană cu alai tot pe sprânceană”

 

– Împodobitul bradului                                                                                                                                

– Legătoarea miresei

 

În Dobrogea, zonă etnofolclorică  atât de bogată, ceremonialul nunții, aidoma în fond celor din alte zone etnofolclorice românești, prezintă specificități pe care artiștii ansamblului o să le facă cunoscute și publicului sibian prin cele două secvențe coregrafice

 

-Suită de jocuri populare din zona Dobrogei – Geambăseasca,  Sârba de la Consul,  Cadâneasca

 

-Împodobitul bradului   

                                                                                                                            

-Suită de jocuri populare din Dobrogea – Hora, Gârliceanca, Pandelașul, Sârba de la Negru Vodă.

– Cântece interpretate de soliștii ansamblului :

-Georgeta Nichifor  

-Costel Atanasof

-Laura Feraru

-Laura Mocăniță

 

– Legătoarea miresei

 

-Suită de jocuri populare din zona Dobrogei –Geampara, Baicoliu, Ghimpele, Cerchezeasca, Cadineasca, Popârlanul

 

Coregrafia:Maestru coregraf – Theodor Vasilescu

Maestru coregraf – Marin Barbu

Maestru coregraf – Ştefan Coman.

Conducerea  muzicală prof. Aurelian Croitoru

 

Pe lângă Ansamblul Artistic Profesionist ”Baladele Deltei”,  în cele trei seri ale festivalului , pe scena Sălii Polivalente “Transilvania” din Sibiu, vor urca și  Ansamblul Artistic Ciprian Porumbescu din Suceava, Ansamblul Profesionist Dor Românesc din Bistrița, Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului din Târgu Jiu, Orchestra Națională Valahia din București, Ansamblul Artistic Profesionist Constantin Arvinte din Iași, Ansamblul Folcloric Maria Tănase din Craiova, Ansamblul Profesionist Dor Transilvănean din Cluj – Napoca, Ansamblul Profesionist Banatul din Timișoara, Baletul Național  Joc din Chișinău,  Ansamblul Folcloric Profesionist Cindretul-Junii Sibiului, Ansamblul Folcloric Veteranii Junii Sibiului, Ansamblul Folcloric Ceata Junilor din Sibiu și Școala de Dans Ioan Macrea  din Sibiu.