14 Noiembrie 2020 Ziua Dobrogei

Data de 14 Noiembrie marchează una dintre cele mai mari sărbători ale statului român, nu mai puțin importantă decât 24 ianuarie şi 1 decembrie. Dacă acest 14 noiembrie nu ar fi existat, era perfect posibil ca, pe parcursul istoriei, 24 ianuarie să devină un bun prilej de nostalgie, iar 1 decembrie să nu mai existe deloc! Căci ziua aceasta marchează admiterea României în concertul european ca stat egal celorlalte state, dar însărcinat cu o misiune continentală specifică; ea exprimă asumarea de către Europa a existenţei legitime a noului stat român ca pe o necesitate proprie. Așa s-a ajuns ca în dimineața zilei de 14 noiembrie 1878, la Brăila, Principele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, Domnitorul României, cel care din 9 septembrie primise titlul de Alteță Regală, să treacă în revistă trupele române ce urmau a traversa Dunărea în Dobrogea (un detașament de roșiori, o companie de vânători, o baterie de artilerie și Regimentul 5 de infanterie de linie), și să dea citire unui text (scris dde Mihail Kogălniceanu, pe genunchi, la malul Dunării, în chiar acea dimineață!) ce constituie încă, în lumea de azi, un model de înălțime a principiilor –          „Înaltul Ordin de Zi pentru Oștire”:

OSTAȘI,

Marile puteri europene, prin tratatul din Berlin, au unit cu România Dobrogea, posesiunea vechilor Domni Români. Astăzi voi puneți piciorul pe acest pământ care redevine țară românească. Voi nu intrați în Dobrogea ca cuceritori, ci intrați ca amici, ca frați ai unor locuitori cari de astăzi sunt concetățenii voștri.

Ostași! în noua Românie voi veți găsi o populație, în cea mai mare parte română! Dar veți găsi și locuitori de alt neam, de altă religiune. Toți aceștia, devenind membri ai statului român, au drept deopotrivă la protecțiunea, la iubirea voastră. Între aceștia veți afla și populațiuni musulmane a căror religiune, familie, moravuri se deosebesc de ale noastre. Eu cu dinadins vă recomand de a le respecta. Fiți în mijlocul noilor voștri concetățeni ceea ce ați fost până acum și în timp de pace, ca și pe câmpul de onoare, ceea ce cu mândrie constat că vă recunoaște astăzi Europa întreagă, adică model de bravură și de disciplină, apărătorii drepturilor României și înainte-mergători ai legalității și ai civilizațiunii europene.

Cale bună dar, soldaților români, și Dumnezeu să vă protege!

Cugetările mele cele mai afectuoase sunt nedespărțite de voi!

Să trăiască România!

Brăila, 14 Noiembrie 1878.

C A R O L

După douăzeci și doi de ani

Ștefan Coman

În vara anului 1998 m-au abordat doi ziariști, Adrian Vasile, directorul ziarului tulcean „Acum”, și Dan Arhire, redactorul șef. M-au întrebat dacă vreau să colaborez la o acțiune culturală la care sprijinul meu le-ar fi fost de folos. Era vorba să organizăm un mare spectacol de folclor în Piața Civică a Municipiului Tulcea la care să fie prezenți cei mai importanți interpreți de folclor din România, dar și din republica Moldova și Serbia, români „timoceni”. Așa a început la Tulcea sărbătorirea zilei de 14 Noiembrie (căci 14 Noiembrie, pe atunci, nu era o sărbătoare și nici nu se prea știa de ea!), adică a 120 de ani de la „Revenirea Dobrogei la Patria Mamă”, cum am numit-o noi, urându-i apoi: „Dobrogea, bine ai venit acasă!”. Cu acel prim moment festiv am început împreună drumul destul de lung al repunerii unei zile istorice în drepturile ei firești, zi de o covârșitoare importanță pentru statalitatea română, mai actuală acum ca niciodată, ca semnificație! La marele spectacol de folclor de atunci s-a adăugat și un simpozion pe temă, la care au participat istorici importanți, precum și o expoziție de document de arhivă pe tema Războiului de Independență și a Unirii Dobrogei cu România, expoziție organizată cu sprijinul Arhivelor Naționale, din Tulcea și din București. An de an am continuat aceste sărbătoriri, până în anul 2002, atunci când, tot împreună, am dezvelit replica statuii lui Mircea cel Bătrân, ridicată la ceva timp după 14 Noiembrie 1878, ca simbol al statalității românești aici, dar dărâmata de trupele de ocupație în anul 1917. Astfel am considerat că ne facem datoria de cetățeni, după o vandalizare istorică, făcând ordine în casa noastră și reparând măcar acum ceea ce au distrus invadatorii atunci. După aceea autoritățile administrative locale din Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” au preluat în propria sarcină și în programele anuale sărbătoarea, spre cinstea lor, căci în Constanța vecină și prietenă lucrurile au mai trenat, un timp. Acum, 14 Noiembrie se sărbătorește în întreaga Dobroge, iar prin Legea 230/2015 publicată în Monitorul Oficial din 7 octombrie 2015, ziua a devenit oficial Ziua Dobrogei. După 20 de ani de marcare a marii sărbători, am reușit să edităm și să publicăm volumul 140 DE ANI DE LA UNIREA DOBROGEI CU ROMÂNIA/ Studii istorice, în urma unui concurs, materialele fiind selectate de un juriu competent , în urma unui concurs.

Numai noi, însă, nu am fi reușit! An de an și din ce în ce mai activ, în perioada 1998-2020, autoritățile locale – Primăria Municipiului Tulcea și Consiliul Județean Tulcea au sprijinit acțiunile noastre, implicându-se la rândul lor! Le mulțumim! Tulcenii și constănțenii s-au dovedit a fi, de-a lungul anilor, din ce în ce mai receptivi și mai interesați! Le mulțumim! Oameni politici din ambele județe dobrogene, dar și din alte județe, ne-au sprijinit atunci când am avut nevoie! Le mulțumim! Istorici prestigioși ne-au sprijinit, expertiza lor fiindu-ne necesară și extrem de utilă. Le mulțumim! Mulți agenți economici ne-au stat alături, în toți acești ani. Le mulțumim!

Începând cu apariția volumului140 DE ANI DE LA UNIREA DOBROGEI CU ROMÂNIA/ Studii istorice, am știut că pentru noi începe o nouă etapă: aceea de a încerca, alături de mulți alții, să „internaționalizăm” problematica evenimentului, să reinformăm opinia publică națională și internațională cu privire la rădăcinile istorice ale necesității europene a existenței statului român aici, în această geografie a continentului, aceeași azi ca și atunci. Sperăm să reușim!

România – mamă purtătoare a embrionului Uniunii Europene!

Arhire Constantin Daniel

În secolul al XIX-lea o generație de excepție în istoria românilor a reușit (urmărind pe parcursul unei vieți întregi idealurile naționale) să consolideze conștiința națională, să impună, mai întâi, simbolurile unei patrii comune – numele de România și drapelul tricolor roșu, galben, albastru – mai apoi acea patrie comună în forma ei incipientă, consecutivă Unirii Principatelor Române; apoi dinastia europeană, menită a fi garanție internă și externă a noului stat, constituția, regatul, independența și unirea Dobrogei cu gurile Dunării și ieșirea la mare, confirmare a rolului major meritat de România în această parte a Europei și încredințatei de Europa, acela de a fi garantul regimului internațional liber al gurilor Dunării, în beneficiu european.

Folosind cu abnegație și inteligență bunurile și relațiile personale, manevrând cu o extraordinară abilitate politică în apele tulburi ale confruntărilor de interese ale marilor puteri imperiale vecine – Turcia, Rusia, Austria – dar și mai îndepărtate geografic, bărbații de stat ai generației pașoptiste au reușit, fără a avea vreo armată în spate și de cele mai multe ori împotriva voinței oficialilor moldoveni și valahi ai timpului, să impună Europei importanța spațiului și poporului acestor locuri, convingând-o că echilibrul european la gurile Dunării își avea cea mai reușită rezolvare politică în crearea noului stat România, drepturile istorice ale națiunii române la această rezolvare fiind de netăgăduit. În acest fel, pe fondul cronicizării Crizei Orientale și acutizării problemei gurilor Dunării, precum și consecință a activităților politice de excepție ale generației pașoptiste, în 1856, la Conferința de Pace de la Paris consecutivă Războiului Crimeii, marile puteri au hotărât alipirea la Moldova a gurilor Dunării (transpusă în practică până la Convenția de la Paris, din 1857) și a județelor Cahul, Ismail și Bolgrad, îndepărtată fiind astfel Rusia de Dunăre și punându-se astfel pentru prima dată într-un asemenea context problema unirii principatelor românești, idee politică având, ca de obicei, atât partizani, cât și adversari. Tot atunci, marile puteri europene au constituit Comisia Europeană a Dunării, cu sediul mai întâi la Galați și apoi(de facto) la Sulina, prin instalarea aici a comisiei ei tehnice.

După realizarea, în 1859, a Unirii Principatelor în condițiile cunoscute, tânărul stat român în componența căruia intrau și cele trei județe mai sus pomenite, a fost silit să guverneze în aceleași ape tulburi ale intereselor politice ale marilor săi vecini, decis să demonstreze susținătorilor, dar și adversarilor săi, prin marile reforme începute de Alexandru Ioan Cuza și continuate de Carol I și prin politica de neutralitate, că drumul pe care s-a angajat în mod ireversibil este cel european.

Realizările tânărului stat român în perioada 1859-1877, precum și comportamentul său și al armatei sale pe câmpul de onoare, în Războiul de Independență, i-au conferit aprecierea și încrederea marilor puteri europene, prin Tratatul de la Berlin din 1878 României recunoscându-i-se independența de stat și alipindu-i-se Dobrogea și gurile Dunării, cele ce adăposteau încă de la 1856 Comisia Europeană a Dunării.

Înființată cu dublu scop, unul tehnic (de a menține navigabile gurile Dunării, în speță Brațul Sulina) și unul politic (de a afirma aici voința marilor puteri europene riverane în a-și proteja interesele politice și economice devenite ad-hoc interes comun european!), Comisia Europeană a Dunării (din care, ca stat independent, și România a făcut ulterior parte) a fost prima instituție europeană, înființată cu aproape 100 de ani înaintea înființării Uniunii Europene. Ea se cerea însă protejată în interiorul unui stat devotat intereselor proprii şi loial intereselor generale europene, care, nelezând unilateral și în beneficiu propriu aceste interese generale, să constituie o temeinică garanție a echilibrului în această zonă geostrategică. Acest stat era gândit a se interpune marilor puteri riverane, Rusia și Turcia (aflate într-un permanent conflict de natură a bloca navigația și transportul comercial pe Dunăre și ieșirea în Marea Neagră) și a face imposibilă aici joncțiunea blocului slav, favorabil unei politici expansioniste ruse. La gurile Dunării, la Sulina, România și-a câștigat un important rol de echilibru în conștiinţa europeană, de pace și armonie comunitară și încă de atunci a început misiunea sa continentală, în concordanţă cu interesul biunivoc, desăvârşită la 1 ianuarie 2007, prin integrarea de jure în Uniunea Europeană.

Criticat în ședința Senatului din 6 decembrie 1878, la doar 3 săptămâni de la preluarea Dobrogei de către administrația românească (14 Noiembrie 1878), de reprezentanții opoziției (care îi reproșau că la Conferința de Pace de la Berlin nu a făcut totul pentru a menține județele Cahul, Ismail și Bolgrad în cuprinsul statului roman și a obține și restul Basarabiei, ci a acceptat în schimbul acesteia Dobrogea și gurile Dunării, în ciuda faptului că această zonă nu reprezenta un interes major pentru Europa) prim-ministrul Ion C. Brătianu a răspuns, edificator:

„(…) Prin urmare vedeţi domnilor că este de un interes german şi nu numai german, ci european – nu mai vorbesc de Austria, fiindcă Europa întreagă se interesează de libertatea gurilor Dunării – ca noi să avem în posesiune gurile Dunării, impunându-ne Dobrogea. Socotiţi că a fost o concesiune care a făcut-o Rusia ? Nicidecum ! Dovada este că – cum zice francezul – deget cu deget ne-a disputat de a nu ne întinde în Dobrogea, de a nu lua un teritoriu mai însemnat. Ni s-a impus dară Dobrogea de Europa (…) din cauza interesului european la gurile Dunării. Domnilor, nu se impune unei naţiuni daruri de către Europa, decât atunci când este un interes al său; ne-a dat Dobrogea fiindcă ne-a văzut că suntem o naţiune bărbată, o naţiune plină de vigoare, o naţiune bine distinsă, care are caracterul ei propriu deosebit de celelalte naţiuni din orient – iată de ce ne-a dat Dobrogea. Ne-a dat-o fiindcă este în interesul Europei ca gurile Dunării să fie în mâinile unui popor care să asigure libertatea Dunării. Si dovada despre aceasta este că dacă nu se interesa de gurile Dunării, apoi perpetua şi creştea drepturile Comisiei Europene a Dunării ? Apoi întindea hotarele Dunărei (Comisiei Europene a Dunării, n.n. ) până la Galaţi? Prin urmare toate faptele vă dovedesc că nu numai Germania, ci Europa întreagă vede interesul acesta mare, cum orice om care îşi dă puţină osteneală vede aceasta, fără să vă mai spună Europa că gurile Dunării sunt de interes european!”

Nu aiurea, ci la Galați, pe teritoriul Principatului Moldova, și mai apoi la Sulina, pe teritoriul României, și-a avut sediul Comisia Europeană a Dunării, expresia istorică și incipient-embrionară a interesului comun de astăzi, instituționalizat sub forma Uniunii Europene. Tocmai aici, la gurile Dunării, interesele vitale ale viitorului stat România s-au împletit cu interesele vitale ale viitoarei Uniuni Europene, având nevoie una de alta; tocmai aici, anume la Sulina, în cel mai estic punct locuit al României și, deci, al Uniunii Europene, există clădirea-simbol a sediului Comisiei Europene a Dunării, actualmente sediul local al A.F.D.J. Galați. Dată fiind importanța simbolică a clădirii și locului, considerăm că atât clădirea, cât și locul ar putea fi puse mult mai bine în valoare în beneficiu național, subliniind la nivel european uriașa lor simbolica. Percepția opiniei publice, românești și europene, asupra locului, este, de mult timp, din păcate, aceea a unui capăt, a unui sfârșit de lume; locul este, dimpotrivă, cel al unui capăt, al unui început de țară și al unui început de Uniune Europeană!

Considerăm că, dată fiind încărcătura simbolică a acestui loc, putem și suntem datori a acționa concret astăzi, când sărbătorim 142 de ani de la Unirea Dobrogei cu România, Patria ei Mamă și 102 de ani de Mare Unire și când, după mai bine de un an ne-am încheiat mandatul de 6 luni la președinția Uniunii Europene!

Dat fiind faptul că Sulina este cel mai estic punct locuit al Uniunii Europene și dată fiind unicitatea europeană a Deltei Dunării, un demers politic și diplomatic concret în acest sens ar fi pe deplin justificat, putând deveni extrem de onorant și extrem de profitabil, atât pentru țara noastră, cât și pentru Uniunea Europeană ca entitate politică, ea putându-și astfel valorifica un plus de trecut și un plus de teritoriu în ceea ce privește propria-i manifestare istorică.

Dacă admitem ideea potrivit căreia Comisia Europeană a Dunării a constituit, prin misiunea și rațiunea ei de a exista, expresia embrionară a Uniunii Europene, atunci trebuie să admitem și ideea care se impune de la sine, anume aceea că statul român a fost constituit și consacrat, cu certitudine, drept mamă purtătoare a acestui embrion! Aceasta datorită unor veritabili oameni de stat, de care, încă, mai avem nevoie! Acum și mereu! Căci: un om de stat este acel om care aduce servicii țării sale, ori de câte ori simte că este nevoie, fără să i se ceară și fără a pretinde recompensă, cu discreție și înțelepciune, după puterile sale.

La mulți ani, Dobrogea! La mulți ani, dobrogeni!