Ansamblul „Baladele Deltei” participă la Ziua Comunei Valea Teilor

După ce a luat parte duminica trecută la Zilele Orașului Sulina, oferind pe 15 august un spectacol pe scena amplasată pe faleza localității, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” al Municipiului Tulcea este invitat duminica aceasta la Valea Teilor pentru ediția I a Festivalului de obiceiuri și tradiții dobrogene.

Pentru Ziua Comunei Valea Teilor, Ansamblul „Baladele Deltei” a pregătit un atractiv program artistic: dansatorii se prezintă cu suite de jocuri populare din Dobrogea (Baicoliu și Hora), Moldova și Oltenia, precum și una de jocuri populare rrome, în timp ce soliștii vocali Georgeta Nichifor, Laura Mariana Mocăniță, Laura Ileana Feraru și Costel Atanasof vor interpreta melodii din regiunile menționate. Conducerea muzicală: prof. Aurelian Croitoru. Coregrafia: prof. Ștefan Coman.

Pe lângă Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” al Municipiului Tulcea, au mai fost invitați Corala „Nihil Sine Deo” din Dăeni, Ansamblul „Odyssea” al Tineretului Elen Tulcea și Gelu Voicu, îndrăgit interpret de muzică populară.

Primarul Violeta Andrei a anunțat printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Primăriei Comunei Valea Teilor că așteaptă cu drag în număr cât mai mare pe locuitorii localității, prieteni, rude, pe fiii și fiicele satului să se distreze împreună la prima ediție a unui spectacol de zile mari de care Valea Teilor nu a mai avut parte niciodată: Țelul meu este să ajut la consolidarea legăturilor dintre instituția statului și comunitate. Împreună să învățăm să acceptăm că se poate și la Valea Teilor a realiza lucruri frumoase atunci când se vrea!

Pentru copii vor fi amenajate tobogane, trambuline și locuri de joacă, iar pentru cei mari vor fi amplasate terase unde oricine va putea savura o băutură rece, o porție de mici ori o friptură la grătar – se mai arată în mesajul primarului Violeta Andrei -, căci așa cum le stă bine oamenilor gospodari, după muncă trebuie să vină și o binemeritată distracție.

Vor fi înmânate diplome și distincții celor care, cu demnitate și credință, și-au consacrat viața și munca localității în care s-au născut și au activat, înnobilând-o cu contribuția lor creatoare și promovându-i bogățiile tradiționale și specificul.

Evenimentul va avea loc duminică, 22 august 2021, începând cu ora 16.00, pe terenul de sport al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din comună.